Acasă

Regăsești în Codul Muncii la art. 10 “contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoana fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu”.

Contractul individual de muncă reprezintă acordul de voințe dintre cele două părți, și anume: angajator și salariat. În contractul de muncă, prevederile legale sunt foarte restrictive, spre deosebire de alte tipuri de contracte.

În cadrul unui contract de muncă nu se poate negocia orice, și nu pot fi cuprinse orice clauze.

Vârsta minimă la care se poate încheia un contract de muncă, potrivit art. 45 alin. (4) din Constituție, este de 15 ani. În concordanță cu această normă constituțională, art. 13 alin. (2) stabilește că o persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat, inclusiv, la împlinirea vârstei de 15 ani cu acordul părinților sau al reprezentanților legali pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale. Dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională.

Prin urmare, o persoană fizică, cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani dispune de o capacitate restrânsă de a se încadra în muncă.

Acordul părinților, trebuie acordat din partea amândurora (excepție, în cazul în care unul dintre aceștia este decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție sau se află în neputință, din orice împrejurare, de a-și manifesta voința).

Persoanele care nu pot încheia un contract de muncă (orice tip de contract individual de muncă) în calitate de salariat, sunt:

  • Minorii în vârstă de până la 15 ani (art. 3 alin. (3) din Codul Muncii, republicat)
  • Persoanele care sunt puse sub interdicție judecătorească din cauza alienatiei sau debilitatii mintale (Chiar dacă au peste 16 ani).

Obligația de a încheia un contract de muncă în formă scrisă îi revine angajatorului. Această formă, și anume “scrisă”, este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului de muncă. Un contract de muncă neîncheiat în formă scrisă, este nul absolut și nu poate produce nici un fel de efect juridic.

Care sunt documentele obligatorii pentru încheierea unui contract de muncă?

  1. Cartea de identitate
  2. Adeverința de la angajatorul precedent, care să ateste activitatea desfășurată la acesta, vechimea în muncă, în meserie sau în specialitate.
  3. Curriculum vitae, modelul comun european
  4. Diplome de studii
  5. Avize, autorizații
  6. Avizul sau certificatul medical
  7. Cazier judiciar
  8. Nota de lichidare dacă persoana a mai fost angajată.
  9. Fișa de evaluarea performanțelor profesionale individuale din anul anterior (fotocopie), respectiv recomandare de la angajatorul precedent.

Descarcă gratuit modelul de contract de muncă.

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.

Articole Populare

Reîntoarcerea la locul de muncă din concediul de creștere a copilului – Cerere de revenire – Legislație pentru anul 2019

Reîntoarcerea la locul de muncă din concediul de creștere a copilului - Cerere de...

Model decizie de suspendare CIM pentru concediu de creștere a copilului – 2019

Conform Codului Muncii Art. 49 alin 1) suspendarea contractului individual de muncă poate interveni...

Model stat de plată – tot ce trebuie să știi despre acest document

Statul de plată este un act care trebuie să existe în orice companie care...
Monica S.
Știu că internetul este plin de soluții pentru orice, dar în cazul pontajelor, lucrurile nu stau chiar așa. De aceea m-am gândit să te scap de dureri de cap și de căutări îndelungate. Astfel, am creat câteva modele de pontaj pentru tine. Descarcă-le gratuit și alătură-te grupului nostru pe facebook 😉